VIDEO | Moment incredibil înaintea partidei Canada – România de la Fed Cup. Reacția cu care Eugenie Bouchard a lăsat-o mască pe Alexandra Dulgheru

  • Publicat:
  • Actualizat:

Un moment extrem de ciudat s-a petrecut la întâlnirea dintre jucătoarele de FED Cup ale Canadei și Românie, atunci când Eugenie Bouchard a refuzat să dea mâna cu Alexandra Dulgheru. Sportiva canadiancă și-a motivat apoi gestul.

„Nu am nimic cu ea. Nu cred în ideea de a-i ura succes adversarei mele înainte de meci. După ce vom juca, îi voi strânge mâna, indiferent de ce se va întâmpla”, a spus Bouchard pentru Dolce Sport.

Și Alexandra Dulgheru a fost surprinsă de reacția canadiencei, însă a precizat că nu a fost deranjată de acest lucru.

„A fost puțin ciudat, pentru că ei au spus „shake hands”, iar ea nu a vrut. E decizia ei! A fost puțin ciudat momentul, dar fiecare se comportă cum vrea. Poate nu a dat bine pe cameră, dar nu ne deranjează”, a declarat și Dulgheru pentru Dolce Sport.

Irina Begu și Francoise Abanda vor juca în meciul dintre echipele feminine de tenis ale României și Canadei, sâmbătă, la Montreal, de la ora 20,00 (ora României), în baraj pentru Grupa Mondială a Fed Cup.

  • Confruntările sunt transmise live de DolceSport și acoperite Liveblog pe www.prosport.ro

Begu (33 WTA) este prima jucătoare a României, în absența Simonei Halep, numărul trei mondial, în timp ce Abanda (18 ani) se situează pe locul 260 în ierarhia WTA. Cele două nu s-au înfruntat până acum în circuitul profesionist. Al doilea meci de simplu de sâmbătă le va opune pe Eugenie Bouchard, numărul 7 în lume, și pe Alexandra Dulgheru (69 WTA), care se vor întâlni în premieră.

Conform tragerii la sorți, duminică, în a doua zi a întâlnirii vor avea loc partidele: Eugenie Bouchard (locul 7 WTA) – Irina-Camelia Begu (locul 33 WTA), Francoise Abanda (locul 260) – Alexandra Dulgheru (locul 69), Gabriela Dabrowski /Sharon Fischmann – Andreea Mitu/Raluca Olaru

Întâlnirea Canada – România va avea loc sâmbătă și duminică, la Arena Maurice Richard din Montreal.

Învingătoarea va evolua în 2016 în cea mai înaltă divizie a competiției, iar învinsa va juca în Grupa Mondială II.

Întâlnirea Canada – România va avea loc sâmbătă și duminică, la Arena Maurice Richard din Montreal. Învingătoarea va evolua în 2016 în cea mai înaltă divizie a competiției, iar învinsa va juca în Grupa Mondială II.

Confruntările sunt transmise live de DolceSport și acoperite Liveblog pe www.prosport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”! Fotbalistul a sosit în România
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”! Fotbalistul a sosit în România
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi vrut să facă mai mult!
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×